România a transpus directiva 1852/2017 care va permite companiilor din UE să salveze prin procedura amiabila peste 10 mld EUR de la a fi dublu impozitate de către statele membre UE
articol publicat în 5 septembrie 2019
România a transpus în 22 august 2019 directiva UE 1852/2017 ce instituie un sistem care promite eliminarea neînțelegerilor între statele membre UE în ceea ce privește aplicarea prevederilor tratatelor bilaterale și altor acorduri sau convenții internaționale.
Astfel, companiile vor avea prin aceste noi prevederi un instrument care le va conferi un grad de încredere ridicat cu privire la faptul că nu vor mai exista astfel de neînțelegeri și în cele din urmă că nu va trebui să plătească impozite pentru același venit sau profit în două state membre UE diferite.
Noul sistem forțează statele membre UE să ajungă la un compromis în termen de maxim 3 ani și garantează companiilor rezolvarea poblemelor de dublă impunere
Litigiile fiscale ivite ca urmare a unor ajustări de prețuri de transfer și nu numai, vor putea fi soluționate în termen de maxim 3 ani de la introducerea unei plângeri de catre contribuabil către fiecare stat membru UE în cauză.
Procedurile anterioare prevăzute de tratatele bilaterale și convențiile de evitare a dublei impuneri nu asigurau soluționarea eficace a unor astfel de conflicte sau neînțelegeri în timp util în toate cazurile, acestea având deficiențe în ceea ce privește accesul contribuabililor la proceduri, omogenitate în abordări, durata și încheierea efectivă a acestora.
Spre deosebire de normele impuse anterior prin Convenția de Arbitraj a Uniunii Europene care permitea soluționarea conflictelor de dublă impunere derivate strict din ajustarea prețurilor de transfer, noul sistem impus de Directiva UE 1852/2017, prevede soluționarea neînțelegerilor dintre statele membre UE cu privire la aplicarea tratatelor bilaterale și altor acorduri sau convenții internaționale atât în ceea ce privește ajustările prețurilor de transfer cât și în ce privește alte tipuri de impozite.
Pierre Moscovici, comisarul european pentru comerţ, afaceri economice şi financiare, declara la începutul lunii iulie 2019 că: „Un sistem fiscal echitabil și eficient în UE ar trebui, de asemenea, să se asigure că aceleași venituri nu sunt impozitate de două ori de două state membre diferite. Când se întâmplă asta, problema trebuie rezolvată rapid și eficient. Companiile, în special companiile mici și persoanele care se confruntă cu probleme privind fluxul de numerar ca urmare a dublei impuneri, își vor vedea drepturile considerabil îmbunătățite. Acum pot fi mai siguri că problemele lor fiscale vor fi soluționate de către autoritățile judiciare relevante într-un interval de timp acceptabil și previzibil, în loc să se târască ani de zile.”
Statistici privind procedurile amiabile inițiate în anul 2018 la nivelul Uniunii Europene
727 de proceduri amiabile au fost inițiate la nivelul Uniunii Europene în anul 2018, cu peste 200 de cazuri mai mult față de anul precedent.
Ultimele statistici ale Comisiei Europene cu privire la neînțegerile între statele membre UE cu privire la dubla impunere arătau că, în anul 2016, la un număr de 900 de cazuri deschise de către companii, erau în pericol de a fi dublu impozitate venituri de peste 10,5 miliarde EUR.
În prezent, în Uniunea Europeana există mai bine de 2.000 de conflicte de dublă impunere în cadrul cărora s-au inițiat proceduri amiabile pentru rezolvarea conflictelor de dublă impunere, dintre care aproximativ 950 durează de peste doi ani.
Cu un mecanism care oferă un grad de securitate fiscală mai mare pentru contribuabilii care se confruntă cu dubla impunere, cu un termen clar și proceduri obligatorii, estimăm că numărul unor astfel de proceduri amiabile inițiate și soluționate va crește exponențial în următorii ani.
Pașii de urmat de către contribuabili pentru soluționarea amiabilă a litigiilor și termenele în cauză
După depunerea unor solicitări formale de către contribuabili, statele membre UE vor avea dreptul de a ajunge la un acord în cadrul unei proceduri de acord amiabil, iar dacă acestea nu vor ajunge la un astfel de acord, contribuabilii vor putea solicita suplimentar inițierea unei proceduri alternative de soluționare a litigiilor privind dubla impunere.
Plângerea inițială va putea fi formulată în termen de 3 ani de la prima notificare a acțiunii care a avut sau va avea ca rezultat dubla impunere.
Autoritățile competente ale fiecăruia dintre statele membre în cauză vor adopta o decizie privind acceptarea sau respingerea plângerii în termen de șase luni de la primirea acesteia.
În cazul în care autoritățile competente ale statelor membre în cauză acceptă o plângere, acestea depun eforturi pentru a ajunge la un consens și a elimina dubla impunere prin procedura de acord amiabil în termen de maxim 2 ani de la acceptarea plângerii, termen care poate fi prelungit cu cel mult încă un an.
Dacă autoritățile fiscale din statele membre implicate nu vor ajunge la un acord în cei maxim 3 ani, contribuabilul va avea dreptul de a solicita inițierea unei proceduri alternative de soluționare a litigiilor privind dubla impunere care să-i garanteze rezolvarea problemelor de dublă impunere.
Beneficiile aduse de noile norme companiilor din Romania
Orice litigiu ivit în cazurile în care contribuabilul consideră că din măsurile luate de unul din cele două sau mai multe state membre UE poate sau va rezulta o dublă impozitare într-unul dintre statele membre ale Uniunii Europene va putea fi soluționat definitiv, în practică, în termen de maxim 3 ani în cadrul procedurii amiabile la care se pot adăuga maxim 270 de zile pentru procesul de soluționare alternativă a litigiilor.
Până la transpunerea acestei directive, dacă autoritățile fiscale efectuau ajustări de prețuri de transfer pentru tranzacțiile desfășurate cu o altă entitate din UE, în cele mai multe cazuri contribuabilii plăteau impozitul pe profit suplimentar în România dar din cauza procedurilor greoaie și neclare nu se solicita rambursarea surplusului de impozit pe profit plătit în celălalt stat membru UE.
Contribuabilii ar trebui să rețină că o dată cu transpunerea acestei directive, atunci când le sunt efectuate ajustări de prețuri de transfer semnificative în relație cu o altă entitate din UE au la îndemână o procedură clară și unitară prin care pot solicita ulterior statelor membre să se înțeleagă între ele cu privire la suma acceptabilă pentru ambele părți a acestor ajustări și în funcție de negocierile dintre state să solicite rambursarea impozitului pe profit plătit suplimentar în celălalt stat membru UE.
Astfel, noul sistem oferă un grad mult mai mare de securitate fiscală pentru acele companii și persoane fizice care se confruntă cu probleme legate de dubla impunere și care solicită inițierea procedurii administrative de acord amiabil astfel încât să forțeze statele membre UE să ajungă la un compromis.