Penalități și amenzi nepregătire dosar preturi de transfer / pregătire dosar preturi de transfer incomplet sau incorect
Penalități și amenzi nepregătire dosar preturi de transfer / pregătire dosar preturi de transfer incomplet sau incorect
De multe ori, pregătirea unui dosar de prețuri de transfer poate fi văzută ca un simplu exercițiu de conformare la prevederile legislative.
Cu toate acestea, în anumite situații nepregătirea unui dosar de prețuri de transfer sau chiar pregătirea unui dosar prețuri de transfer incorect sau incomplet pot conduce la mai multe tipuri de penalități ce în anumite situații pot fi semnificative nu numai pentru companie în sine dar și la nivel de grup.
În continuare sunt detaliate toate tipurile de riscuri asociate prețurilor de transfer:
1. Penalități administrative / amenzi
(i) de până la 27,000 RON (aproximativ 5.600 EUR) pentru contribuabilii mari care desfășoară tranzacții intra-grup materiale și cărora le este solicitat dosarul prețurilor de transfer în afara unei inspecții fiscale de fond;
(ii) de până la 14.000 RON (aproximativ 2.900 EUR) pentru contribuabilii mijlocii si mari cărora le este solicitat dosarul prețurilor de transfer în cadrul unei inspecții fiscale de fond;
(iii) de până la 3.500 RON (aproximativ 700 EUR) pentru contribuabilii mici cărora le este solicitat dosarul prețurilor de transfer în cadrul unei inspecții fiscale de fond.
2. Penalități derivate direct din ajustările de prețuri de transfer
(i) impozit pe profit / venit suplimentar (i.e. 16% din profiturile / veniturilor stabilite suplimentar de către echipa de inspecție fiscală);
(ii) penalități calculabile asupra impozitului pe profit / venit suplimentar (calculate pentru perioada de la momentul când acestea ar fi trebuit plătite până la momentul când se emite decizia de impunere de către autoritățile fiscale și se achită principalul):
– dobânzi de întârziere (0,02% / zi de întârziere); și
– penalități de întârziere (0,01% / zi de întârziere); sau
– penalități de nedeclarare (0,08% / zi de întârziere).
3. Dublă impozitare la nivelul întregului grup
Este important de punctat că în cazul grupurilor multinaționale, mecanismele de evitare a dublei impuneri (e.g. procedura cunoscuta sub denumirea de ”Mutual Agreement Procedure”) sunt mai degrabă inaccesibile dintr-o varietate de motive e.g. costuri administrative dispropoționate față de beneficii, durata mare a procesului administrativ care se poate întinde chiar și până la 4 ani, incertitudinea cu privire la rezultatele finale, lipsa de reglementări specifice detaliate în legislațiile fiscale ale statelor implicate.
Astfel, în multe situații, la nivelul întregului grup, o ajustare de prețuri de transfer nu înseamnă numai că va trebuie sa plătească diverse penalități la nivelul companiei locale ci de asemenea și că nu își va putea recupera eventualele impozite pe profit / venit plătite în alte țări pentru tranzacțiile cu entitatea locală apărând astfel o dublă impozitare a aceluiași profit / venit.
4. Sesizarea penală
Din fericire, nepregătirea dosarului prețurilor de transfer sau pregătirea incorectă sau incompletă nu este o faptă penală și în general nu se fac sesizări penale asupra tranzacțiilor intra-grup.
Cu toate acestea, în anumite situații pregătirea incompletă sau incorectă a unui dosar de prețuri de transfer poate conduce la neînțelegerea situației de fapt de către autoritățile fiscale care astfel pot ajunge să facă sesizări penale spre exemplu în cazul serviciilor intra-grup, tranzacțiilor aparent circulare, etc.
5. Cum se pot evita penalitățile / amenzile
Având în vedere cele de mai sus, realizarea de tranzacții intra-grup la prețuri incorecte (i.e. care nu sunt la valoare de piață) nu ar trebui să fie o opțiune pentru marea majoritate a companiilor multinaționale cu prezență în România dacă obiectivul acestora este de a (i) evita dubla impozitare, (ii) evita să plătească penalități care pot ajunge la 0,11% pe zi de întârziere calculat la profiturile / veniturile suplimentare stabilite în cadrul unei inspecții fiscale de către autoritățile fiscale din România și mai ales (iii) evita sesizările de natură penală.
Noi, echipa ATIPIC Solutions, suntem strategi de prețuri de transfer recunoscuți cu experiență demonstrată în susținerea clienților noștri având o rată de succes de 100% în ultimul an în inspecții fiscale.