ATIPIC Solutions a participat la conferința CFO Conference organizată de Business Mark
articol publicat în 12 octombrie 2020
Joi, 8 octombrie 2020, colegul nostru, Viorel Sbora, a discutat în cadrul conferinței CFO Conference despre modul în care ar trebui să trateze companiile subiectul noii directive UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (cunoscută și sub denumirea de ”DAC6”).
Puteți viziona înregistrarea evenimentului mai jos:
În cadrul acestei prezentări, s-a făcut un sondaj ale cărui rezultate au relevat că la nivelul multor companii încă nu se știe că amenzile pentru neraportarea anumitor tranzacții transfrontaliere pot ajunge până la 100.000 RON și că primul termen de raportare va fi în ianuarie 2021.
O concluzie importantă a acestei prezentări a fost că și în România contribuabilii trebuie să desfășoare anumite activități pentru a se conforma cu prevederile legislației locale.